Vestea care o să-l înfurie pe Mihai Stoica. Meciul FCSB – Chindia va fi condus de un arbitru aflat „pe lista neagră” a echipei lui Gigi Becali. „L-am avut junior la Galați”

Redactor:
Sorin Barbu
Vestea care o să-l înfurie pe Mihai Stoica. Meciul FCSB - Chindia va fi condus de un arbitru aflat „pe lista neagră” a echipei lui Gigi Becali. „L-am avut junior la Galați”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tactica lui Mihai Stoica a dat greș! Managerul general al FCSB s-a dus la televizor și a propus ca arbitrii care greșesc să poată fi recuzați, așa cum se întâmpla în urmă cu ceva vreme. A spus că i-ar trece pe această listă pe Istvan Kovacs și pe Cătălin Popa, dar a amintit și de un arbitru care a dezavantajat echipa lui în două partide foarte importante: Adrian Cojocaru. Interesant este faptul că Adrian Cojocaru a fost desemnat imediar la o partidă a echipei FCSB și va conduce duelul cu Chindia Târgoviște, programat sâmbătă.

Mihai Stoica a făcut, cu voce tare, contabilitatea greșelilor de arbitraj la televizor, în emisiunea în care s-a certat crunt cu Ion Crăciunescu. După calculele lui, FCSB este o victimă a erorilor comise de brigăzile care conduc partidele din Liga 1. A spus că dacă ar avea posibilitatea ar recuza mai mulți arbitri și i-a criticat pe Istvan Kovacs, Cătălin Popa și… Adrian Cojocaru. După principiul „ai grijă ce îți dorești”, Mihai Stoica a primit un cadou de la CCA, comisia atât de contestată, în direct ,la televiziune. „Fanatik ”scrie că Adrian Cojocaru este „centralul” care va conduce brigada de la partida FCSB – Chindia.

Mihai Stoica și cele două partide „horror” conduse de Adrian Cojocaru 

Mihai Stoica și Adrian Cojocaru se cunosc destul de bine. Arbitrul a fost junior la Oțelul Galați în perioada în care clubul era condus de actual manager al FCSB. Cei doi s-au certat crunt la două partide din Liga 1.

Unul dintre episoadele tensionate s-a petrecut în anul 2019, la un meci Chindia – FCSB 0-0. Adrian Marc l-a faultat pe Dennis Man, în prelungiri, dar arbitrul nu a acordat lovitură de la 11 metri.

„Ne-ai făcut praf! Nu se poate așa ceva! Numai cu Steaua se întâmplă!”, i-a strigat, pe teren, oficialul roș-albaștrilor.

„Mi se pare extraordinar. Nu înțeleg cum un arbitru de talia lui Cojocaru… L-am avut junior la Oțelul Galați… Știți ce mi-a spus Cojocaru după meci? «Nu puteam să dau penalty, că a atins mingea». Poftim? Păi oamenii din studiouri ce zic? Sau Samaras (n.r. Kyros Vassaras, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor) ăla ce o spune?”, și-a continuat tirada Mihai Stoica, la interviurile de la finalul partidei.

Un alt scandal a avut loc în anul 2017. Arbitrul l-a eliminat ușor pe Dennis Alibec și le-a acordat ardelenilor o lovitură de la 11 metri.

„Ne-a arbitrat la un meci foarte important cu CFR Cluj, pe ceață! Acolo pe ceață a văzut să îl elimine pe Alibec, să nu dea penalty pentru noi, să dea penalty pentru CFR! Mi se pare extraordinar”, declara Mihai Stoica la finalul aceluiași joc de la Chiajna.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×